vineri, 11 februarie 2011

İ

Am atatea ierni traite pe acest pamant rece si inca nu m-am hotarat daca se merita sa incurajez viata. Caci nu imi plac standardele ce se cer si nicidecum nu ma pot adapta. Nu vreau sa duc o viata buna desi se cere, nu vreau sa traiesc fericita desi se intelege ca asa si va fi, nu vreau sa iubesc desi nici nu pot, nu vreau sa vorbesc mult desi nimeni nu ma obliga, nu vreau sa corespund cerintelor desi sunt datoare s-o fac dar de cele mai multe ori lipsesc din banca mea, nu vreau sa pierd din prea mult desi e evident ca deja m-am pierdut - in mai putine cuvinte imi vreau o constiinta spalata de toate prafurile lumesti. Vreau sa ascult si sa citesc si sa privesc. Vreau sa cred, vreau sa simt si vreau sa doara. De la sine vreau sa vina si nu de la sine inteles.
Ar fi trebuit sa fiu altfel ca sa te intalnesc si ca sa ma fi bucurat deja de tot ce mi-am dorit si sa imi traiec procesul de descompunere in liniste. Dar altfel nu stiu cum e sa fii, eu nu pot fi decat asa cum deja nu mai pot fi, mi se duce gandul la zilele cand am facut asa cum trebuia sa fac si nu astfel cum am vrut si am simtit, sunt acuma pe acelasi drum, inca nu pot derapa - nu am destula putere si nici nu ma mai poate ajuta nimic. Cartile ma ajuta sa comunic cu mine, nu ma invata nimic nou, sau mai bine zis nu reusesc eu sa invat nimic nou - doar comunic cu eu-rile mele trecute si nazuiesc spre o escapada care sa dureze fractiuni de milenii pana la apogeul final .
Si sunt egoista, vreau sa am mai mult. Vreau mai multi bani, mai multe carti, mai multe obiective, mai multe fotografii, mai multe nopti nedormite, mai multe zile nemancate, mai multe conversatii intiparite in minte, mai multi oameni pe care sa vreau sa-i cunosc, mai multa apa, mai multa iarna, mai multa lumina filtrata prin geamuri fumurii. Imi vreau zilele mele, destinate mie si nu unui bastard privat de lumina si cuvant. Imi vreau imaginea vazuta printr-o bucata de sticla colorata albastru-azur si vreau sa vad in rosu imaginile care vor muri in zilele cand eu nu voi mai fi. Vreau sa vad flori uscate pe morminte pustii si vreau ca tu sa fii fericit chiar daca fericirea e atat de putina incat nici sie nu-si ajunge.

Vreau sa stau in patul tau nu ca tarfa de aseara ci ca prietenul de maine care v-a fi oricand acolo daca o sa ai minutul acela pentru a ma chema. Vreau sa stam si sa facem haz de necazul nostru si sa aplecam urechea si umarul la necazul altora. Vreau sa ascult si sa tac si sa o facem impreunna si sa ne fie atat de placut incat sa nu mai vrem sa omoram tacerea. Vreau sa te pot privi astfel cum ma privesc pe mine cand citesc in gandurile celor care traiesc printre paginile din cartile mele ascunse printre haine. Vreau sa ma inveti sa inot si sa cant la chitara. Vreau sa invat sa impart cu altii si sa astept mai putin in schimb.
Imi vreau adevarul.
Mai sunt zile numarate si apoi o sa ma cufund iarasi in griul unui oras infim de colosala-i ingamfare. Desi mai mult nici nu am meritat. Noi am decis sa fim astfel, noi am aprobat legile urmandu-le si noi ne vom sapa groapa ingropandu-i acuma pe altii. Ma doare doar constiinta, desi durerea e prea minima incat sa caut si sa-mi administrez antidotul, ma doare si atat. Insa prea mult ne place durerea, societatea ne-a educat in durere, ne-a introdus-o in vene iar lipsa ne face sa cautam o supradoza. Nu - suntem un caz pierdut.
Se cere un exod in pamant, desi banuiesc ca si acolo e prea putin spatiu pentru atata ignoranta de sine.

"Evapora-te suflet de cenusa si cauta-ti culoarea in focul vietii de apoi. - O viata nemeritata, o viata inexistenta deci. Dar o viata deja traita."

5 comentarii:

  1. Mă simt ruşinată şi mîndră.
    Ruşinată, pentru că transparenţa gîndurilor tale mă cufundă în amintiri neplăcute, că eu n-am putut să fiu ca tine; eu am acţionat, am crezut că mai există ... dragoste,suflare ...
    Mndra, pentru că prietenia ta îmi sună rece şi caldă în urechi şi în suflet.
    Sper să te pot iubi mereu, chiar şi atunci cînd n-o să mă mai vrei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne sımtım paradoxal sı actıonam ınstınctıv - decı nu vom ınceta sa "dorım" nıcıcand.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vivisecția de sine trebuie făcută des...ca să vezi ce e cu adevărat acolo. Și cuvântul vreau trebuie înlocuit cu... mmm...Cred că știi tu )). Merci pentru litere...

    RăspundețiȘtergere
  4. Merci pentru ceai si biscuiti Ruslan :D

    RăspundețiȘtergere